$17k+
donații atrase prin Ad Grants într-un an
$400k+
donații atrase prin Google Ads cu plată într-un an
600+
apeluri din Ad Grants și Google Ads cu plată într-un an
De peste patru decenii, Covenant House a schimbat și a salvat viețile a peste un milion de tineri fără adăpost, fugari sau victime ale traficului de persoane. Organizația oferă adăpost și asistență tinerilor cu dificultăți, ajutând peste 88.000 de persoane în fiecare an. Adăposturile Covenant House sunt prezente în 31 de orașe din șase țări și oferă îngrijire în situații de criză, dar și servicii pe termen lung pentru a-i ajuta pe tineri să beneficieze de educație, formare, consiliere, adăpost de tranziție și alte servicii, pentru a opri definitiv ciclul traiului fără adăpost.
Principalul obiectiv de marketing online al Covenant House este să se asigure că toți tinerii și cei care au grijă de tineri știu că au la dispoziție paturi, mese sănătoase și o echipă dedicată să-i ajute să reușească și să fie fericiți. Organizația își folosește contul Google Ad Grants mai mult pentru a spori gradul de cunoaștere a mărcii, adresându-se tuturor celor care au nevoie de serviciile sale, celor care vor să le recomande sau care vor să susțină activitatea organizației prin promovare sau donații.
Covenant House i-a angajat pe cei de la Revunami, o agenție de marketing digital, ca să-i gestioneze conturile Ad Grants și Google Ads cu plată. Deși contul Google Ad Grants este un instrument valoros pentru a spori gradul de cunoaștere și a interacționa cu persoanele care au nevoie de ajutor, organizația investește într-un cont Google Ads cu plată pentru campanii specifice de strângere de fonduri, cum ar fi campaniile de echivalare a donațiilor, Marțea generoasă și donațiile de sfârșit de an.
Contul Google Ads cu plată ajută organizația să liciteze pentru cuvinte cheie generice sau cu un singur termen; astfel, aceasta a descoperit că cuvintele cheie legate de marcă obțin rezultate mai bune decât celelalte, în ce privește conversiile din contul cu plată. Covenant House difuzează și anunțuri video în contul Google Ads cu plată și a descoperit că licitarea unei sume CPA vizate este foarte eficientă.
Covenant House folosește Analytics pentru a măsura succesul contului Ad Grants și al contului Google Ads cu plată, comparând cheltuielile lunare cu numărul de vizite pe site și donațiile atrase. Pentru contul Ad Grants, principalul obiectiv este să mărească gradul de cunoaștere, concentrându-se pe traficul de pe site. Anul trecut, Ad Grants a atras 40.000 de vizitatori pe site. În paralel, scopul contului Google Ads cu plată este să atragă mai multe donații. Organizația urmărește donațiile din ambele conturi. Într-un an, contul Ad Grants a atras donații de peste 17.000 USD, în timp ce contul Google Ads a atras donații de peste 415.000 USD. Rentabilitatea ridicată a investițiilor din contul Google Ads cu plată a sporit enorm valoarea eforturilor de marketing online. Kira spune: „Credem că Ad Grants și Google Ads cu plată sunt instrumente esențiale pentru a atrage atenția asupra Covenant House și a misiunii sale, generând clienți potențiali și sporind veniturile. În 2018, Google Ads cu plată și Ad Grants au adus 20 % din totalul veniturilor noastre online.”
„Credem că Ad Grants și Google Ads cu plată sunt instrumente esențiale pentru a atrage atenția asupra Covenant House și a misiunii sale, generând clienți potențiali și sporind veniturile. În 2018, Google Ads cu plată și Ad Grants au adus 20 % din totalul veniturilor noastre online.”Kira Girin, director de fundraising digital la Covenant House